Prin tema de proiectare, s-a urmărit realizarea mai multor corpuri de locuințe colective, situate în satul Păun, comuna Bârnova, județul Iași, complexul fiind prevăzut cu spații verzi și locuri de joacă special amenajate pentru copii. Realizarea corpurilor de locuințe colective favorizează echilibrul între individualitate și viața comunitară, între public și privat, prin conformarea și compunerea unităților, acestea determinând un mod de locuire de calitate, care să răspundă nevoilor sociale ale localității și să asigure o dezvoltare durabilă a acesteia.